Duminica a XV-a din Timpul de peste An

Anul C

Deși toate învățăturile erau așezate bine și clar, de mai multe secole, cel care dorea să găsească calea spre împlinire trebuia să nutrească o dorință spre mai mult. Chiar această dorință apare cu insistență în dialogul dintre Isus și învățătorul Legii și găsește o formă de exprimare în următoarea întrebare: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?”. Părăsind tiparele rabinice din timpului său, Isus va propune practicare religiei în afara Templului, în viața de zi cu zi, sub privirea milostivă a lui Dumnezeu.

 Mihai Roca  |  14 iulie 2019

---

 

Textele liturgice

Dt 30,10-14; Ps 18; Col 1,15-20, Lc 10,25-37

Contextul

Învățăturile lui Isus pe drumul spre Ierusalim
După ce Isus le-a dat discipolilor povețe pentru organizarea activității misionare, s-a prezentat în fața lui un învățător al Legii și l-a întrebat: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?”. Isus a admirat mai întâi căutarea sinceră a acestuia, iar apoi, reformulând întrebarea primită, i-a cerut învățatului să caute răspunsul în Scriptură și a povestit parabola samariteanului milostiv. Isus va schimba modul de a fixa prioritățile și va pune accentul nu pe înțelegerea Legii, ci pe observarea acesteia prin ajutorarea aproapelui în viața de zi cu zi.
Isus este Învățătorul. El povestește parabola bunului samaritean.

La izvoarele credinței

Textele liturgice evidențiază legătura dintre iubirea de aproapele și misterul lui Isus.

• În prima lectură, Moise cere poporului să „asculte glasul Domnului” și să împlinească cuvintele din cartea Legii: „Porunca aceasta este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlinești”.
• Lectura a doua prezintă un imn în care Isus Cristos este prezentat ca „icoana Dumnezeului nevăzut” și în care se spune că toate fac referință la el: „În Cristos i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să locuiască toată plinătatea şi prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, prin el, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri”.
• Evanghelia după sfântul Luca descrie momentul în care Isus vorbește mai întâi cu un învățător al Legii, iar apoi povestește parabola bunului samaritean, cerându-le în cele din urmă ascultătorilor săi să procedeze asemenea samariteanului: „Mergi şi fă şi tu la fel!”.

Perspectiva

„Ce trebuie să fac?”; „un om”; „mergi şi fă şi tu la fel”

1. „Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viaţa veşnică?”
„Cum să dobândesc un loc în împărăția lui Dumnezeu după moarte? Această întrebare provocatoare a aprins dialogul între doi învățători, Isus din Nazaret și învățătorul Legii. În acel timp era ceva normal ca un dialog să ia forma unei adevărate confruntări și să tindă spre clarificarea și aprofundarea unor teme importante din Legea lui Moise.

Isus și-a adaptat discursul la nivelul interlocutorului său. Știa prea bine că întrebarea primită era strâns legată de nucleul Legii, de protejarea vieții, și de aceea l-a condus pe interlocutorul său pe terenul cunoscut și sigur al Torei. Evanghelia menționează mai întâi întrebările formulate de Isus: „Ce este scris în Lege? Cum citești?”, iar apoi subliniază invitația adresată de Isus interlocutorului său: să deschidă cartea Legii și să citească cu atenție, căutând să descopere ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică.

Învățătorul Legii a acceptat provocarea lui Isus și a unit într-o singură poruncă iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Inspirat de renumita și cunoscuta profesiune de credință: „Ascultă Israel” („Shema Israel”), el a răspuns „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți!”. Învățătorul recunoștea astfel că iubirea față de Dumnezeu era o poruncă unică și de negociat, pe care nimeni nu ar fi trebuit să pună în discuție. În mod sigur, numai Dumnezeu este iubit cu o inimă neîmpărțită. Izvor al iubirii, Dumnezeu este iubit tot mai mult și fără măsură: numai lui i se poate oferi totul. Între iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele există un raport de reciprocitate, deoarece aceste două forme de iubire compun o singură poruncă.

Deși a fost lăudat de Isus pentru răspunsul dat, învățătorul Legii nu era încă mulțumit. E posibil ca el să se fi întrebat: „Să nu fi surprins încă diferența dintre înțelegerea sensului Legii și observarea acesteia? Dornic de a-și asigura moștenirea în viața de dincolo, învățătorul Legii a insistat și i-a cerut lui Isus să-l ajute să înțeleagă mai bine cine este aproapele său și cum poate să-l iubească.

2. „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon”
Îndepărtându-se de stilul rabinic de a învăța și refuzând să apeleze la orice formă de cazuistică ce ar fi riscat să limiteze sensul poruncii iubirii, Isus a lăsat să exceleze stilul său original de a învăța. Nu avea de rezolvat sau de aprofundat un caz anume, dar a voit să-și exprime învățătura cu claritate, pe înțelesul celor din jurul său, povestind o parabolă despre un samaritean aflat în călătorie.

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon. Pe acest drum de aproape 27 de kilometri, cu o pantă în coborâre de 1000 de metri, într-o zonă pustie, omul a fost tâlhărit de bandiți, bătut și rănit grav. Doi oameni de la templu, un preot și un levit, se îndreptau și ei spre Ierihon. L-au văzut pe acel om nenorocit, dar nu l-au ajutat, ci au trecut mai departe. Din fericire, a trecut prin acel loc și un samaritean aflat în călătorie. Acesta a privit spre omul muribund căzut la pământ, s-a apropiat de el și i s-a făcut milă. Trecând peste orice prejudecată, nu și-a pus întrebări despre acel nenorocit plin de sânge și de răni, lăsat aproape mort în praful drumului, ci s-a aplecat imediat și a avut grijă: i-a dezinfectat rănile cu vin, i-a calmat durerile cu ulei, i-a bandajat rănile, l-a urcat pe măgarul său și l-a dus la primul han din apropiere.

Au rămas profund uimiți și învățătorul Legii, și lumea care asculta parabola povestită de Isus. Uimirea lor s-a transformat treptat în admirație, iar admirația a devenit mai apoi o anumită indignare. Cum de a îndepărtat orice barieră culturală și religioasă și a avut grijă de cel căzut pe jumătate mort chiar un samaritean, un străin considerat eretic? Exprimarea iubirii față de aproapele nu ar fi putut oare să conducă la o modificare a practicilor religioase și în cele din urmă să le permită preotului și vameșului să-l ajute pe acel nenorocit? Totul pornise de la întrebarea: „Cine este aproapele meu?”, iar în cele din urmă s-a ajuns la întrebarea: „Cine este aproapele care l-a iubit pe cel nenorocit?”.

3. „Mergi şi fă şi tu la fel!”
Isus a privit dincolo de spiritul Legii și le-a spus celor care-l ascultau să aibă curajul și tăria de a-l iubi pe aproapele asemenea samariteanului, adică fără preferințe și până la capăt. De fapt, Isus le cerea să împlinească și ei tot ceea ce cerea Legea: să protejeze și să salveze viața. Sensul cuvântului „aproapele” nu este nicidecum restrictiv.  Cuvântul „aproapele” cuprinde exprimarea concretă a iubirii fără limite, fără margini. Dintre cei trei care au trecut pe lângă cel bătut și abandonat, doar samariteanul a dovedit că este aproapele celui căzut, doar el și-a exprimat iubirea fără calcule.

Iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele sunt o forță, sunt ca o legătură de nedesfăcut care alimentează dorința de împlinire și de fericire. Această legătură nu este teoretică și nu se reduce doar la înțelegere, ci implică o situație reală de viață; este o practică vie care alimentează raporturile concrete și semnificative dintre oameni, apropiindu-i pe semeni între ei și de Dumnezeu, și aceasta fără nicio deosebire. Numai iubirea îndepărtează orice obstacol.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, tu le arăţi celor rătăciți lumina adevărului, ca să se poată întoarce pe calea ta; dă-le tuturor acelora care poartă numele de creștin tăria de a înlătura tot ceea ce se împotrivește acestui nume şi de a îndeplini ceea ce îi corespunde”.

Gândurile mele

Iubirea de Dumnezeu și de aproapele sunt o forță, ca o legătură tainică ce alimentează dorința de dăruire, împlinire și fericire.
Numai iubirea îndepărtează orice obstacol.