Duminica a II-a din Timpul Pascal

Anul A

Dobândirea şi transmiterea credinței sunt două teme centrale în comunitatea creștină nu numai de la început, dar şi din timpurile moderne. Toma nu credea celor spuse despre Isus înviat. Când Isus avea să se arate din nou cu semnele pătimirii pe trupul său glorificat, Toma va renunța la neîncredere şi îşi va mărturisi credinţa.   

Mihai Roca  |  19 aprilie 2020

---

 

Textele liturgice

Fap 5,12-16; Ps 117; Apoc 1,9-11.12-13.17-19; In 20,19-31

Contextul

Isus şi îndoiala discipolului Toma
Martor ocular al celor întâmplate la Ierusalim și pe Golgota, Ioan relatează evenimentele despre Cristos înviat şi despre faptele care îi dovedesc învierea. Discipolul aşază aceste fapte în aceeaşi zi a săptămânii: în dimineaţa şi în seara primei zile după sabat, în ziua învierii, şi opt zile mai târziu. În prima apariție, el prezintă mandatul dat discipolilor de Isus în seara zilei de Paşti, iar în a doua apariție descrie episodul neîncrederii lui Toma. Isus îl invită pe Toma să vadă semnele pătimirii, iar când acesta îşi dă seama de lipsa sa de credință, mărturiseşte: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Isus este Domnul. El poartă pe trupul său glorificat semnele răstignirii şi îl invită pe Toma să le privească şi să le recunoască.

Spre izvoarele credinței

Textele liturgice scot în evidență credinţa în misterul învierii lui Isus.

• Prima lectură prezintă entuziasmul primilor creștini şi mărturisirea de credinţă în Domnul: „Prin mâinile apostolilor se făceau semne și multe minuni în popor… Numărul celor care credeau – o mulțime de bărbați și femei – se mărea din ce în ce mai mult prin Domnul”.
• În a doua lectură, în cadrul unei viziuni, Ioan îl vede pe Fiul Omului care spune: „Nu te teme! Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă şi cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor”.
• În evanghelie, Ioan relatează prezenţa lui Isus înviat în seara primei zile a învierii şi opt zile mai târziu; deşi uşile erau încuiate, Isus vine, stă în mijlocul discipolilor şi vorbeşte cu ei.

Perspectiva

„A stat în mijlocul lor”; „adu-ţi degetul”; „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

1. „A venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pacea vouă!»”
Ucenicii erau împreună, probabil în Cenacolul din Ierusalim, într-un loc foarte important pentru ei. Cu doar câteva zile în urmă, chiar în acea cameră de la etaj, ei mâncaseră paştele împreună cu Învățătorul lor şi primiseră misiunea de a celebra euharistia. Ioan îşi aminteşte bine că uşile erau închise de frica iudeilor. Erau speriaţi cu toții şi se găseau într-o stare de nelinişte: nu îndrăzneau nicidecum să se arate în public.

Pe neașteptate, Isus a venit, s-a arătat celor prezenţi şi a stat în mijlocul lor. El i-a salutat pe toţi, zicând: „Shalom!”, „Pacea să fie cu voi!”, iar apoi le-a arătat semnele pătimirii de la mâini, de la picioare și de la coastă.

Acea seară avea să se întipărească pentru totdeauna în mintea și în inima lui Ioan. Mai târziu, el va mărturisi tuturor că, în acea seară de neuitat, Isus l-a invitat să-i ating semnele rănilor, să constate că este chiar el, în carne şi oase. Și au văzut urmele rănii din coastă. L-au recunoscut toți și bucuria lor a fost mare, de nedescris. Domnul a dăruit fiecăruia dintre ei darul păcii şi i-a trimis în lume, pe toţi şi pentru totdeauna, ca discipoli ai săi. El le-a cerut să-l slăvească pe Tatăl ceresc, să-i facă numele cunoscut pretutindeni şi să arate tuturor iubirea sa. În acea seară, zicea Ioan, a început pentru ei un timp nou. Isus glorificat l-a dăruit pe Duhul Sfânt fiecăruia dintre ei, le-a dat misiunea de a fi părtaşi la comuniunea cu Dumnezeu şi de a împăca orice persoană cu el. Datorită victoriei Domnului asupra întunericului, mântuirea şi bucuria puteau să ajungă la fiecare persoană, oferind vieții un sens nou.

2. „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea”
Toma a pierdut prima întâlnire cu Domnul înviat. Și ce pierdere! Nu a fost prezent chiar la prima apariție a lui Isus glorificat. Desigur, discipolii i-au povestit totul lui Toma, dar acestuia îi era greu să accepte că Isus le-a apărut și că este viu, înviat. Nu avea încredere în mărturia lor. Îndoindu-se de cele spuse, Toma a rămas neîncrezător în mărturia confraților săi. Mai mult, le-a cerut dovezi în sprijinul celor afirmate de ei. Credea în învierea morţilor, dar voia să verifice cu simţurile sale faptul că Isus este deja părtaş la această înviere. Ca probă a învierii, Toma voia să atingă semnele rănilor din timpul răstignirii.

În duminica următoare, deși uşile erau încuiate, Isus a venit din nou în mijlocul discipolilor şi le-a adresat tuturor același salut de pace. Știa ce gândea Toma şi îi cunoştea dorinţa. De aceea, nu l-a lăsat să aştepte, ci i s-a adresat imediat și i-a dat posibilitatea să-şi împlinească dorința – să-i atingă semnele rănilor şi să-şi exprime credinţa în el.

3. „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Toma nu a mai ajuns să împlinească ceea ce gândise. El l-a văzut pe Isus înviat şi a crezut! Reacţia sa din acel moment s-a concretizat în această frumoasă și tainică mărturisire de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Discipolul a mărturisit că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat. Această mărturie s-a întipărit în mintea lui Ioan atunci când a văzut și a auzit cum Isus l-a lăudat pe Toma. Această mărturie va fi transmisă și tuturor celor care vor păși pe calea Domnului Isus și îl vor recunoaște prin credinţă. Asemenea lui Toma și discipolilor prezenți în Cenacol, toți cei care vor deveni creștini vor fi luminați de harul divin și vor crede că Isus Cristos este viu, prezent în mijlocul lor, chiar dacă nu îl pot vedea cu ochii lor.

Calea credinței este presărată în mod inevitabil și cu momente de criză. Experiența discipolului Toma – o exprimare vie a credinţei în Cristos înviat – rămâne un exemplu grăitor în acest sens. Oare cine nu s-a aflat sau nu s-ar putea regăsi în situația de dubiu în care s-a aflat Toma? Din fericire, începând cu acea zi memorabilă de duminică, cei care vor asculta evanghelia vor avea posibilitatea să-și exprime credința în Domnul înviat. Iar credința lor se va sprijini pe cuvântul Scripturii şi pe mărturia celor care l-au întâlnit şi l-au văzut pe Domnul Isus.

Pentru ca viața să fie trăită

(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule pururi îndurător, în celebrarea anuală a sărbătorii Paștelui, tu înflăcărezi credința poporului consacrat ție; te rugăm, sporeşte harul pe care ni l-ai dăruit, pentru ca toţi să ajungă să înțeleagă cum se cuvine în ce baie au fost spălaţi, în ce Duh au fost renăscuți, cu ce sânge au fost răscumpăraţi”.

Gândurile mele

Calea credinței trece în mod inevitabil prin momente de criză.

Experiența lui Toma rămâne un exemplu grăitor şi o exprimare vie a credinţei în Cristos. Discipolul l-a văzut pe Isus şi a crezut în el, iar reacția lui din acel moment a devenit una dintre cele mai frumoase și tainice mărturisiri de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”.