Duminica a III-a din Timpul Pascal
Anul A
Cei doi ucenici s-au lăsat luminați de Scripturi pe drumul spre Emaus și au ajuns la recunoașterea chipului lui Cristos în timpul cinei, la frângerea pâinii. Harul primit i-a îndreptat spre credința în Domnul Isus și i-a ajutat apoi să descopere în misterul crucii cheia de interpretare a Scripturilor.
Mihai Roca | 26 aprilie 2020
Textele liturgice
Fap 2,14.22-33; Ps 15; 1Pt 1,17-21; Lc 24,13-35
Contextul
Ucenicii de la Emaus
Găsim mărturiile despre Isus înviat în ultimul capitol al Evangheliei după sfântul Luca. După ce a relatat plânsul femeilor la mormânt – printre care se aflau Maria Magdalena, Ioana și Maria, mama lui Iacob – și a menționat prezența lui Petru în mormântul deschis, evanghelistul descrie experiența celor doi discipoli ce se îndreptau spre Emaus. Asemenea unui necunoscut, Isus i-a ajuns pe aceștia din urmă și a intrat în dialog cu ei. I-a întrebat mai întâi de ce erau triști și despre ce vorbeau între ei, apoi le-a descoperit semnificația biblică a faptelor de la Ierusalim. Când au ajuns la destinațiune, ucenicii i-au cerut tovarășului lor de drum să rămână la ei peste noapte, iar el a acceptat. Și mare le-a fost mirarea când, la frângerea pâinii, l-au recunoscut în acel străin chiar pe Isus înviat. Cina din acea seară nu s-a mai încheiat. Discipolii s-au întors în grabă și plini de bucurie la Ierusalim, pentru a povesti totul celor care îl întâlniseră pe Învățătorul Isus.
Isus este Domnul. El se descoperă celor doi ucenici de la Emaus.
Spre izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență credința în Isus înviat.
- Prima relatează momentul în care Petru anunță misterul pătimirii, morții și învierii și Isus, spunându-le ascultătorilor săi: „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat și noi toți suntem martorii acestui fapt”.
- În a doua lectură, Petru le transmite mai întâi primilor creștini că au fost eliberați din viața lor deșartă cu sângele prețios al lui Cristos, iar apoi mărturisește că Dumnezeu este acela care l-a înviat pe Isus Cristos din morți.
- Evanghelia după Luca relatează întâlnirea și dialogul dintre doi ucenici și Isus pe drumul spre Emaus, specifică faptul că ucenicii l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii și subliniază apoi întoarcerea acestora la Ierusalim, unde au povestit tot ce li se întâmplase.
Perspectiva
„Nu știi cele petrecute?”; „rămâi cu noi”; „l-au recunoscut”
1. „Numai tu eşti străin la Ierusalim și nu știi cele petrecute în zilele acestea?”
În dimineața din prima zi a săptămânii, doi dintre ucenicii care primiseră de la femei vestea învierii lui Isus coborau de la Ierusalim. Se îndreptau spre Emaus, satul în care își aveau locuința. Unul dintre ei se numea Cleopa și era probabil un unchi de-al lui Isus. Numele celuilalt nu este menționat, dar e posibil să fi fost diaconul Filip sau una dintre femeile sfinte menționate deja în evanghelie.
Ucenicii discutau pe drum despre tot ce se întâmplase zilele acelea la Ierusalim. Faptele îi marcaseră foarte mult și nu puteau să le deslușească înțelesul. În timpul discuției dintre ei s-a apropiat un pelerin misterios care a rămas tăcut la cele auzite. Îi însoțea, îi asculta și împărtășea cu ei cele descrise în discuții. La un moment dat străinul i-a întrebat despre motivul tristeții lor, iar ei, total nedumeriți de faptul că nu cunoștea faptele recente de la Ierusalim, i-au vorbit despre ce i se întâmplase învățătorului Isus din Nazaret, pe care îl cunoșteau destul de bine.
Și i-au spus: arhiereii și mai marii poporului l-au dat pe Isus în romanilor pentru ca să fie condamnat la moarte, iar aceștia l-au răstignit. Totul pare să se fi sfârșit. Odată cu moartea lui Isus s-au spulberat speranțele eliberării lui Israel, iar discipolii lui sunt timorați. Unele femei s-au dus la mormânt și au primit de la îngeri mesajul că Isus este viu, dar pe el nu l-au văzut. S-a dus și Petru la mormânt, pe care l-a găsit gol, dar nici el nu l-a văzut pe Isus. Totul pare incredibil! Ce mai rămâne de făcut și cine ar putea să mai urmeze învățătura lui Isus? Au trecut deja trei zile de la răstignirea lui pe cruce și nu avem încă un semn de speranță pentru a urma idealul de viață pe care ni l-a transmis.
Se părea că străinul ce îi însoțise tăcut nu știa nimic despre cele întâmplate. Dar nu era adevărat. Problema discipolilor era rezumată în neînțelegerea evenimentelor trăite de ei la Ierusalim în acele zile. Dificultatea lor consta în neacceptarea planului de mântuire al lui Dumnezeu. Acel străin le-a arătat discipolilor care era problema lor și în ce costa dificultatea pe care nu o conștientizau încă. Le-a deschis mintea pentru ca să înțeleagă faptul că toate erau deja prevestite în textele Scripturii. Cele trăite de ei și tot ce se întâmplate în viața lui Isus din Nazaret își găsesc cheia de interpretare în Cartea Sfântă. Totul fusese prevestit de Dumnezeu: Isus trebuia să sufere și, prin moarte, să intre apoi în gloria cerească.
2. „Rămâi cu noi pentru că se lasă seara și ziua e de acum pe sfârșite”
Când au ajuns la Emaus, pelerinul voia oarecum să-și continue drumul, dar ucenicii l-au invitat să rămână peste noapte în casa lor. „Rămâi cu noi”, i-au spus celui care le explicase din Scripturi faptele întâmplate la Ierusalim. Se vedea clar că erau foarte mulțumiți și că tristețea ce-i copleșise în acele zile începea să se atenueze. Prezența pelerinului deschise un orizont nou în viața lor.
Au intrat în casă și au pregătit cu grijă toate cele necesare pentru cină. Iar în timpul cinei, marea le-a fost mirarea când oaspetele a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o. Numai în acel moment au înțeles și cine era pelerinul, și care era semnificația cuvintelor din Scripturi și a gesturilor făcute de el. În acel moment li s-au deschis ochii. Dar nu l-au văzut în mijlocul lor pe distinsul oaspete, ci l-au recunoscut în semnul pâinii frânte și împărtășite. Doar acum au înțeles cu adevărat cine era pelerinul necunoscut care le înflăcărase inimile de-a lungul drumului spre Emaus. Trăiau în acel moment minunea minunilor: întâlnirea cu Domnul Isus. Și totul a fost inundat de lumină în viața lor. Li s-au reaprins imediat speranțele, iar bucuria lor era de nedescris.
3. „Ei le-au povestit cele de pe drum și cum l-au recunoscut la frângerea pâinii”
Chiar în aceeași seară unică și memorabilă, discipolii au plecat în grabă spre Ierusalim. Ardeau de dorința întâlnirii cu ceilalți ucenici pentru a le spune tot ce au trăit, cum le-a apărut Domnul Isus, cum l-au ascultat de-a lungul drumului spre Emaus și cum au primit pâinea frântă din mâinile lui. În ceas de noapte s-au întors în grabă la Ierusalim. Întâlnirea lor avea să devină un adevărat moment de har și de mărturisire: ceilalți discipoli le-au spus că Domnul Isus i s-a arătat lui Simon, iar ei au povestit minunea din viața lor.
Ierusalimul, Cetatea Sfântă în care Isus a înviat și în care a apărut discipolilor, a devenit locul de referință pentru răspândirea Evangheliei în lumea întreagă. De două mii de ani cei care îl urmează pe Domnul Isus cred în mărturia discipolilor care l-au ascultat și au primit pâinea frântă de la el. Aceeași minune a prezenței Domnului se întâmplă și astăzi în mod sacramental. Domnul Isus vine în mijlocul nostru și astăzi, la frângerea pâinii.
Pentru ca viața să fie trăită
„Să tresalte pururi de bucurie poporul tău, Dumnezeule, căci i-ai reînnoit tinereţea sufletească. Dăruieste-le credincioşilor tăi, care se înveselesc acum pentru că le-ai redat demnitatea de fii, harul, să aştepte recunoscători, cu speranţă neclintită, ziua învierii lor.
Gândurile mele
Ucenicii l-au recunoscut pe Domnul Isus la frângerii pâinii și în timpul împărtășirii, dar numai după ce au ascultat explicațiile din Scripturi.
Ucenicul ajunge la recunoașterea prezenței sacramentale a lui Domnului Isus în Euharistie numai cu ajutorul harului divin și al cuvântului sacru.
